Lumea titaniului

Titaniul a fost recunoscut ca element de mai bine de 200 ani (simbol Ti, numar atomic 22, greutate atomica 47,9). Productia industriala a titaniului nu a inceput mai devreme de anii 1950. La aceea vreme, titaniul a fost recunoscut pentru importanta strategica referitoare la greutate mica si capacitatea de a produce aliaje puternice și ușoare pentru aerospațiu (motor cu reacție, proiectil sau nave spațiale), uz militar, procese industriale (chimicale și petro-chimicale, uzine de desalinizare, hârtie), automobile, agro-alimentare, proteze medicale, implanturi ortopedice, intrumente și pile dentare, implanturi dentare, bijuterii, telefoane mobile și alte aplicații.

Ca element a fost identificat pentru prima oara in 1791 de catre W. Gregor. In 1795 M. H. Klaproth la denumit "Titan" după Titanii din Mitologie.

Elementul apare în anumite depozite de minerale, în special rutil și ilmenit, care sunt larg distribuite în scoarța Terrei și în litosferă, și se găsește în aproape toate vietățile, rocile, acumulări de apă sau soluri, ca al noualea cel mai abundent metal din scoarta terestra si a patrulea cel mai abundent metal structural.

Caracteristic titanului este marea sa rezistență la coroziune. În stare pură prezintă o stabilitate excepţională în apa de mare. Experienţele au arătat că abia după circa 4000 de ani s-ar produce o coroziune în adâncime de 0,1 mm. În prezenţa oxigenului pe suprafaţa titanului ia naşte

întrebuinţarea aliajelor pe bază de titan în locul oţelurilor speciale, duce la o apreciabilă reducere de greutate a construcţiei, ceea ce are mare importanţă în aviaţie. În construcţia de avioane, titanul şi aliajele sale se utilizează la executarea unor elemente greu solicitate ale fuselajului, a unor piese ale motorului cu reacţie, la plăcile de blindaj şi pentru piesele de armament. Datorită rezistenţei sale bune la temperaturi joase, utilizarea titanului se extinde şi în construcţia rachetelor cu carburanţi şi oxidanţi lichizi, cu temperaturi cuprinse între -195°C şi -250°C.